Căsătoria e cel mai potrivit exemplu la care m-as putea gândi atunci cand meditez la titlul articolului. Din momentul in care cei doi (soțul si soția) devin ,,una” printr-un act simbolic sub autoritatea unui prezbiter, in urma căruia cei doi iau un jurământ verbal si isi declara fidelitatea, respectul si nu in ultimul rând dragostea pentru tot restul vieții, aceștia pășesc in viata drept una. Similar cu actul căsătoriei este si actul botezului. Promisiunea ca începând cu acea zi, sa-L urmezi pe Isus tot restul vietii tale. 

Acum ca avem introducerea, întrebarea e următoarea: totul se rezuma aici? Evident ca nu.

Odata căsătoriți, urmează responsabilități, o prezenta continua in compania celuilalt. Daca partenerul tau ar primi atat cat tu ii oferi momentan lui Dumnezeu, oare ar putea fi mulțumit(ă) de tine? Daca ți-ar multumi de masa pregătită numai duminica la amiaz? Daca ar alege sa vorbească cu tine doar cinci minute pe zi? Daca nu ar citi niciodata bilețelele sau scrisorile scrise de tine?

E una sa mergi alaturi de partenerul tau de viata zilnic, comunicând, rezolvând conflicte si probleme, iubind, acceptând, iertand, implicându-l in viata ta si total alt lucru sa ,,te plimbi” alaturi de el, fiindca daca alegi sa te plimbi, inevitabil si inconștient poate, iti vei distruge căsnicia. O vorba americană spune astfel: “Teamwork makes the dream work” adica munca in echipa va aduce la realizarea oricărui vis.

Deci, de ce alegem sa ne plimbam doar cu Dumnezeu cand legământul e același?

Daca Dumnezeu nu iti e partener de viata, daca nu e o prioritate in viata ta, Prietenul tau cel mai bun, daca nu lucrezi in echipa cu El, atunci doar te plimbi cu Dumnezeu. Ai facut din Dumnezeu un automat la care apeși pe un buton pentru a primi obiectul dorit si mai înalți cate o rugăciune cand dai de greu, pici un examen sau iti dorești o masina. Un fel de “Genie” din desenul animat ,,Aladin” care e menit sa-ti asculte poverile si împlinească dorințele. Ai uitat promisiunea de alta data? Ai realizat vreodată ca ti-ai promis fidelitate, respectul si dragostea pentru tot restul vietii?

E usor sa spui ca nu păcătuiești ca altii, dar păcătuiești. Adesea si prin faptul ca poti face altuia un bine si nu îl faci. E usor sa spui ca esti ,,creștin” sau uneori chiar si asta devine o rușine. Inclusiv asta e prea mult. Si ne rușinăm, ne rușinăm de numele lui Isus.

Imi imaginez un scenariu in care partenerul de viata s-ar întâlni cu foști colegi sau prieteni, iar cand ar veni momentul sa se rușineze de tine si sa nu te prezinte drept ,,soțul/soția”. Oare cum ne-am simti intr-o asemenea situație?

E atat de usor sa i-L punem pe Dumnezeu la colț. Sa lasam praful sa se depună pe Biblie. (Putini realizam ca praful de pe Biblia noastră intr-o zi ne va face praf). Sa mergem la biserica o data pe săptămana si sa ascultam muzica sau radio creștin pe mașina. Oare asta sa însemne ca mergem cu Dumnezeu pe cale? Oare sa fie îndeajuns? Oare avem siguranta cerului sau am lasat conștinta sa moara si am înlocuit-o cu confortul personal.

Sa mergi cu Dumnezeu însemna sa fi continuu conectat la cer cu gândul. Cand ai fost îndrăgostit(ă) era aproape imposibil sa nu fi mereu cu gândul la persoana iubita, de ce e asa de greu sa te gandesti la Dumnezeu? Îl iubim noi oare cu adevărat?

Sa mergi cu Dumnezeu înseamna sa citești din Scriptura fiindca esti dornic sa-ti vorbească. Esti dornic sa-I auzi glasul. Esti dornic sa te călăuzească. Sa citești un roman poate fi usor, plăcut chiar, de ce e asa de greu sa citim Biblia?

Sa mergi cu Dumnezeu înseamna ca mersul la biserica nu va fi un obicei, nici motivul ca cei din jur iti vor remarca lipsa si te vor intreba de ce ai lipsit. Biserica va fi locul întâlnirii tale cu Dumnezeu. Nu a-i vrea sa mergi la o întâlnire si partenerul sa viseze la salariul pe care-l va primi a doua zi pe cand tu ii povestești cat de mult te-ai bucurat de o binecuvântare peste zi sau de problema cu care te confrunți de o săptămana, nu?

Ar fi multe de spus pe tema acestui subiect, însă vreau sa închei cu un gând sperând ca vei medita asupra lui… daca o persoana te-ar iubi asa cum i-L iubești tu pe Dumnezeu, a-i putea iubi acea persoana la nesfârșit? Daca răspunsul e ,,nu” atunci El de ce ar trebui sa o facă? Adeseori suntem genul de copii cărora ne place doar portofelul părintelui, fiind nerecunoscători pentru părinte in sine.

Nu uita ca Dumnezeu deține totul, a creat totul si stie totul. Nu avea nevoie de tine, însă a ales sa exiști. Nu meriți sa te iubească fiindca esti mai deosebit decat altii, orice dar, talent sau lucru pe care-l consideri un merit personal, tot El ti l-a oferit. Cu un cuvânt inima ti s-ar putea opri, faptul ca inca esti in viata este o binecuvântare, nu o irosi.

Advertisements